GANDIREA GREATIVA

Gândirea creativă poate fi divizată în raţionamentul divergent şi cel convergent.

Gândirea divergentă este aptitudinea intelectuală de generare creativă, cu fluenţă şi viteză,a unor soluţii multiple,originale,neobişnuite,diverse şi elaborate la o problemă stabilită. J.P. Guilford (1954)[14] a considerat această trăsătură cognitivă ca fiind cel mai important ingredient al creativităţii; creativitatea se bazează pe gândirea divergentă. Cele mai importante caracteristici ale gândirii divergente sunt: flexibilitatea mentală, originalitatea, fluenţa şi inventivitatea. Gândirea divergentă este exemplificată de bogăţia ideilor şi originalitatea acestora.

Gândirea convergentă este aptitudinea intelectuală de a evalua în mod logic idei/soluţii, de a critica şi a opta pentru soluţia cea mai avantajoasă a unei probleme date, dintr-o selecţie de soluţii. Gândirea convergentă este raţionamentul analitic, măsurat prin teste de inteligenţă. Răspunsul formulat este unic şi riguros determinat, reprezentând cea mai bună soluţie potenţială. Acest tip de gândire este utilizat după evaluarea unui set de idei, informaţii sau alternative.

Ambele aptitudini par să fie necesare pentru rezultatul - output-ul creativ. Gândirea divergentă este esenţială pentru noutatea produselor creative, în timp ce gândirea convergentă este fundamentală pentru a ajunge la concluzia adecvată, specifică pentru situaţia dată. Gradul de predominanţă variază în funcţie de sarcină sau ocupaţie: un matematician poate manifesta mai multă gândire convergentă, pe când un artist va prezenta mai multă gândire divergentă.

INTELIGENTA EMOTIONALA
Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra-personale.
Ne-am întrebat adeseori ce îi face pe unii oameni, cu un coeficient de inteligenţă mediu sau chiar scăzut, să reuşească în carieră. Ce ii face pe alţii, cu un IQ ridicat, să aibă eşecuri, să stagneze în carieră? Răspunsul la acest aparent paradox este modul în care fiecare dintre ei îşi foloseşte inteligenţa emoţională (EQ).
Chiar daca o persoană are suficiente cunoştinţe şi idei inteligente, daca nu îşi cunoaşte şi nu reuşeşte să-şi gestioneze emoţiile şi sentimentele, poate întâmpina dificultăţi în încercarea de a-şi construi relaţiile cu ceilalţi sau o carieră profesională de succes. Persoanele cu un înalt grad de autocunoaştere îşi dau seama cum sentimentele lor îi afectează, atât pe ei, cât şi pe cei din jur.
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale ne permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea. Ne asigură reuşita, atât în plan personal, cât şi în cel profesional.